Despre expresia poetică

Comunicarea de la X către Y implică un acord asupra unor premise. X poate fi sigur de existenţa acordului dacă aceste premise sunt deductibile din ceea ce a spus deja Y. Dar deductibilitatea acestor premise din sistemul lui Y nu este o condiţie necesară a acordului.

Expresia verbală, în majoritatea cazurilor, are loc ca şi când premisele comunicării – faptele comune de la care plecăm-  ar fi deductibile din interiorul limbajului, din ceea ce s-a spus deja ori s-ar fi putut spune; excepţia o constituie expresia poetică.

Pentru a fi înţeles, un poem are nevoie de un acord din partea cititorului; acest acord este propus – premisele lui nefiind contradictorii cu sistemul căruia vor să i se adauge, însă nefiind deduse din acesta din urmă. Poemul poate fi ignorat, însă nu poate fi contrazis.

***

Sintactic, se poate obţine uşor orice enunţ posibil; sensul însă se naşte doar din sens.

Care ar fi diferenţa, de exemplu, între o poezie scrisă de un poet şi o poezie generată mecanic ( de un calculator ) ? Întâmplător, forma lor ar putea coincide întru totul.

Similar poate, natura produce tablouri comparabile, ori mai frumoase decât cele mai frumoase opere de artă.

Din privitor , omul a devenit pictor. A învăţat să reproducă pentru sine apariţiile altădată întâmplătoare ale frumosului, în timp ce natura continuă să producă aleator privelişti frumoase.

Faptul că natura poate să producă întâmplător şi sintaxa unei poezii n-ar trebui să ne mire.

Când atribuim un sens unei combinaţii aleatoare de cuvinte , acest sens se naşte din sensurile gândirii noastre. Rădăcinile lui merg departe, înapoi în timp, la trăirile prime, care nu ne-au fost comunicate, dar despre care nu putem spune că “ne aparţin”.

Aceste trăiri prime sunt, îndrăznesc să o spun, aceleaşi pentru orice om, iar parte din ele pentru orice vietate;  fiecare din noi, însă, le creşte în felul său.

Când poezia e scrisă de cineva , iar noi o înţelegem, există o analogie între sensul atribuit de noi şi sensul creat de poet. Această analogie – garanţia înţelegerii , deci a comunicării – este dată de reflectarea comună a celor două sensuri în trăirile prime, care sunt astfel resuscitate. Sensul reconstruit de cititor- prin mijloacele proprii lui-  este pentru trăirile prime la fel cum este sensul poeziei.

Poemul aduce mai întâi o nelinişte: sunt trăiri prime trezite la viaţă, dar care nu-şi găsesc încă o continuare evolutivă în propria noastră sferă de sens; această continuare este sensul găsit de noi, născut din sfera noastră. Înţelegerea, găsirea sensului, este liniştea adusă de poem. Puterea de înţelegere este însă limitată; nu putem trăi cu neliniştea şi atunci procedăm la falsificarea sensului, la înşelarea trăirilor prime.

Un sens falsificat este supus uitării. Liniştea unui poem este însă o neuitare.

 

2 Responses to “Despre expresia poetică”

  1. Tractari Says:

    Un articol bun. Ar fi bine sa dezvolti subiectele din acest domeniu.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: