Drumurile prietenilor

Pe vremuri ştiam că la capătul lumii e o mare pădure.

Am căutat îndelung o carte care a fost pe-acolo. Când am găsit-o, era târziu; eram deja în liceu. Aşa că am citit din ea doar noaptea, uitând uneori de zilele care au trecut între dorinţa de a o citi şi descoperirea ei întâmplătoare. Citiţi-o şi voi, ori recitiţi-o, dacă aţi visat vreodată taigaua vie, monotonă şi sumbră. Acum un veac s-au întâlnit acolo doi prieteni – Vladimir Arseniev şi Dersu Uzala. E o poveste cu drumuri, simplă, neostentativă.

În marea pădure, viaţa omenească e o linie care se şterge. Poţi să mergi luni în şir fără să întâlneşti decât urmele umile ale unor necunoscuţi.

Undeva, pe un drum oarecare al vieţii, poţi să dai de Amba, stăpân ascuns al munţilor şi pădurilor. Dersu spunea cândva că e bine să nu-l vezi niciodată. Mi s-a părut mereu ciudat norocul ăsta de a nu vedea. Dersu şi Arseniev nu l-au avut; de-a lungul cărţii, întâlnirile cu Amba sunt ca nişte anticipări recapitulative ale fatalităţii.

*

Într-un 10 septembrie s-a născut exploratorul Vladimir Arseniev. Într-un alt 10 septembrie, tastele m-au readus fără să vreau la povestea lui.

O poveste simplă, cu bărbaţi care străbat ţinutul Ussuri. Cu un prieten singuratic, Dersu Uzala, eternul om al locurilor. O poveste care se termină tragic şi aproape schematic, arhetipal; deşi întru totul concretă, conţinând doar fapte care s-au petrecut întocmai.

Câtă viaţă e în simplitatea vieţii; şi cât de mare e viaţa atunci când vezi cât e de mică.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s