Marea ca o linie

Când eram student petreceam mult timp în gară. Uneori, când era cald, îmi luam de citit pe un peron; cărţi, cursuri, poezii, dicţionare. Alteori beam bere în barul gării, privind trenurile pe fereastră, o zi întreagă. Mai legam şi câte o vorbă; preferam oamenii simpli, cumsecade, veniţi de la ţară ori plecând într-acolo.

În zilele trăite în gară era ca şi când n-aş fi locuit deloc în oraş; în fiecare seară eram un nou venit, ca de undeva de departe, păşind mereu într-o lume nouă. Uneori veneam la propriu de departe, după ce mă urcasem în vreun personal întâmplător şi hălăduisem câteva ceasuri pe dealuri, în lumi agreste.

*

Era ţărmul meu la calea ferată – o mare unidimensională, întinsă în sensuri contrare către acelaşi infinit. Această infinitate unidimesională e deschiderea pământului spre ocean. Spre ea se îndreaptă cei care caută mai mult decât lacuri şi bălţi; prietenii mei din porturi.

După ce vom fi privit destulă vreme drumul întins în ambele sensuri, ochii noştri îşi vor schimba dispunerea şi vor deveni laterali, ca ai peştilor. Atunci linia va deveni o mare în care vom putea înota; izomorfă cu mările libere.

Marea ca o linie. Linia, ca o mare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: