Delimitarea unei trăiri

( o metaforă matematică )

Mă refer la faptul de “a ne înţelege pe noi înşine”, propriile trăiri.

Matematica metaforei nu depăşeşte în esenţă, bănuiesc, nivelul clasei a şasea. Iar metafora poate fi extinsă, adâncită ori înălţată.

*

Plecând de la ideea că trăirea este inclusă în viaţa noastră, dar că noi înşine nu suntem mai mult decât o trăire proprie, reprezint trăirea ca pe un interval mărginit şi deschis al axei reale R:

( a , b )

Intervalul ( a , b ) este inclus în R, dar este la fel de “mare” ( are acelaşi cardinal ca şi R, puterea continuului ).

Putem să-l parcurgem într-un sens sau altul ( trăirea , deci, poate fi trăită progresiv sau regresiv ).

E un interval deschis: deplasându-ne doar prin el nu-i putem da de capăt, pentru că nu are capete.

Nu se poate ieşi din interiorul unei trăiri.

Putem, însă, să-i punem capăt ( sau capete ) :

( a , b ] ; [ a , b ) ; sau [ a , b ].

Când “punem capăt” unei trăiri ( capătul b ) putem să trecem dincolo de ea ( spre noi trăiri, deci ).

Când îi găsim originea ( capătul a ) putem să trecem dincoace de ea.

Când îi punem ambele capete, supremumul şi infimumul, a şi b, delimităm trăirea. O înţelegem.

Există de obicei două pericole care afectează înţelegerea:

1. Să considerăm că aceste capete, a şi b, aparţin trăirii; nu îi aparţin, noi le-am adăugat din exterior.

Trăirea rămâne în sine deschisă, fără capăt.

2. Să considerăm că perechea compusă din a şi b este totuna cu intervalul [ a , b ]. Deci că este suficient să ştim “jaloanele” a şi b pentru a şti ce încadrează ele. Ca şi când trăirea ar fi superfluă.

Comunicarea este un fapt punctual; “jaloanele” a şi b sunt ceea ce putem comunica.

Putem comunica şi cu noi înşine. Şi, tot mai adesea, credem că e suficient să comunicăm pentru a înţelege.

*

Mai departe, dacă e să complicăm ţesătura metaforei de la planul personal la cel interpersonal:

Fiecare om are propriile trăiri. Aş postula faptul că nicio trăire a cuiva nu poate fi inclusă într-o trăire a altcuiva, dar pot  avea ceva în comun.

Dar trăirile se pot intersecta: ( a , b ) intersectat cu ( c , d ) egal ( c , b ). Un interval deschis, deci tot o trăire ( comuniune ).

Şi reuni; în cazul în care intersecţia de mai sus e nevidă, ( a , b ) reunit cu ( c , d ) egal ( a , d ). Un interval deschis, deci tot o trăire ( trăire colectivă ).

În cazul comuniunii cu doi actanţi, iniţiatorul ( cu trăirea ( a, b ) ) îi poate delimita finalitatea b, iar aderentul ( cu trăirea ( c , d ) ) îi poate delimita originea c.

În cazul trăirii colective cu doi actanţi este exact invers: iniţiatorul îi poate delimita originea, iar aderentul finalitatea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: