Adevărul nu are nimic stringent.
În starea de îndoială şi confuzie, singura siguranţă sau exactitate accesibilă e cea a nonsensului. Din libertatea confuziei cădem în nonsensuri care ne condiţionează.
*
Nu ne putem îndoi şi nu putem confunda de două ori, pentru că am accepta identitatea obiectului îndoielii sau confuziei.
Prin urmare, îndoiala sau confuzia nu-şi supravieţuiesc prin sine.
*
Scrisul se naşte, poate, dintr-o confuzie pe care o escaladează spiral, ca o ţesere de pânză. E singurul mod de a face confuzia să treneze, curbând-o mereu în afara direcţiei ei. Un drum spiral, în care pasul înainte ar însemna căderea în nonsens.
O pânză fragmentară, neîmplinită, fie că e născută din ţeserea senină a Atenei sau cea tragică a Arachnei.
Scrisul perfect, împlinit ar însemna rămânerea în neîmplinire. În cele din urmă, o mână Divină îl va frânge.
Al Phagora 
March 30, 2010 at 15:56 |
1) Nu fac bre politica, ma uit si io pe partea ailalta a benoclului, ca e mai colorat.
2) De cand asteptam sa-ti dai in petic cu ceva romantism nemtesc si uite ca o facusi (urpflanze a lui Goethe) ca tot ma gandeam, asa te chinuie unele lucruri incat imi amintesti de Lichtenberg, a trait si el cu caietul in fata, ca n-avea cine sa-l creada…
3) Planta aia sigur e vreun copac sefirotic si sigur odata ce-ai gasit-o iti reamintesti limbajul edenic.
4) Asta da revizitare de mit: de ce il credem doar pe Nietzche cu Nasterea Tragediei din betii alternative – Dionis, Apollo… Ca avem mai nainte Athena versus Arachne. Chestie de inspiratie…
5) Scris perfect? Poate doar daca resimti ca perfect momentul in care comiti scrierea. Atunci cele doua notiuni fac corp comun si fiecare lectura ulterioara iti va recrea acel moment perfect.
LikeLike
March 30, 2010 at 17:25 |
1. Păi n-am zis că faci politică, am zis că îţi ocupi timpul şi cu ea.
2. Cu romantismul german am petrecut ceva vreme în liceu. Retrospectiv, îmi dau seama că a fost ceva extraordinar. Probabil că o să reiau lecturile de la început, am fost un cititor leneş, ca şi acum.
În lumea asta zice-se plină de culoare mă frământă nişte enigme în nuanţe de gri. De aceea m-am ocupat o vreme de matematici. Am tendinţa de a lăsa lucrurile baltă – îmi place apa, asta e.
Sunt un cetăţean mai de la ţară, cum probabil ţi-ai dat seama.
3. Planta aceea ar trebui să reflecte dual condiţia umană. Dacă omul e acum într-un “dincolo” prost înţeles, planta trebuie să fie într-un “dincoace” eronat, trăind iluzia unei origini mai adânci decât originea.
4. N-am studiat atent mitul ţeserii. Când am scris chestia de mai sus, a apărut şi el.
5. Dacă studiezi orice clipă care e aproape de perfecţiune, vei vedea că are în ea o fractură.
Firul se reînnoadă în ea, dar nu mai e acelaşi. Nimeni nu a parcurs spirala în întregime, nici n-ar fi bine să fie aşa.
LikeLike
March 30, 2010 at 21:56 |
Zeiţa tracă Bendis … se zice că numele îi e înrudit cu engl. “bind”.
Legături ale pânzei şi sorţii.
Apollo a luminat şi munţii Daciei.
La Piatra Crăivii – “Apoulon” – sunt două temple închinate Soarelui, după orientările astronomice.
Prin urmare e probabil că dacii îl numeau pe Apollo cu un nume asemănător celui grec.
LikeLike
March 31, 2010 at 11:19 |
;))))) Uau ce companie selecta! Si-asa croiam noi firu-n paispe cu planta lu Goethe, monsieur Roderick ne-a pus capac. Cine mai da p-aici o sa iasa f contrariat de pasareasca noastra. Dar ideea mea ramane, de ce a sarit Nietzche la Apollo vs Dionis cand avea la indemana Athena vs Arachne. M-am apucat de revizitat un pic printre mituri. Un parcurs interesant. Poate intereseaza pe careva teza de doctorat” Eroicul: de la Herakles la Uelenspiegel” a lui Stefan Borbely, cred ca la Dacia a aparut…
Iar planta respectiva, crezi ca sta intr-un raport de oglinda-oglinjoara- cine-i mai dincoace din tara fata de prietenul nostru omul?
Pai da, logic, suntem cazuti in istorie si orice clipa are fractura ei, altfel am inota in beatitudinea originara.
A propos de enigmele gri care te intereseaza si de revizitarile mele prin mituri si alte vechituri: in caz ca stii povestea cu Absalom, fiul lui David, o sa-ti prezint o mica interpretare rautacioasa pt. moartea lui Absalom.
De fapt, cred ca ar trebui sa-l cooptez si pe Roderick la afacere, pe post de consultant stiintific.
Tot racul trage la apa, cred ca e cel mai fascinant element. De multe ori mi-am zis despre caderea din Rai ca e de fapt iesirea din ape… Asa ca inca nu am reusit sa numaram cate aripi are un inger si unde anume sunt plasate ;p
Nu stiu matematici nici sa trec clasa. Singura tangenta a fost socotitul cu rigla in mana si fractiile, ca-mi trebuiau la desenele mele. Sper ca nu te deranjeaza 😉
Ideea ar fi ca singurul lucru pe care nu-l lasi balta e apa?
Ete ca n-am mai pus numere. Sac.
LikeLike
April 1, 2010 at 14:15 |
Un citat marmorean 🙂 :
“…Logosul redobândeşte eminenţa poziţiei şi funcţiilor lui. Din lăuntrul lor, el va prezida, netulburat, febrilitatea “textuală” a arahnizilor care nu încetează de a legitima sistemul “în afara” căruia pretind că se situează. Să nu fi aflat ei, oare, că Atena însăşi a inventat tehnica ţesutului şi a iniţiat-o pe “frigiana” Arahne ? Sau să fi uitat, printr-o stranie, dar plină de tâlc ( şi demnă de “inchiziţie” ) amnezie că zeiţa este fiica partenogenetă a Logosului ? ” ( Cornel Mihai Ionescu )
Mie Arahne – pe cât de puţin am privit-o- îmi apare ca o figură tragică şi ceva mai profundă.
Se pare că Arahne îi este datoare Atenei cu tehnica ţesutului. Zeii ne dau mijloacele de expresie.
Muritoarea s-a ales cu o pânză ruptă de zeiţa geloasă şi cu un destin de păianjen.
*
Stimabilă de la Solstiţiu… mie îmi pari mai degrabă Geamănă decât Rac 🙂 poate greşesc.
LikeLike
April 1, 2010 at 21:21 |
Deh, fac si io ce pot. Am un 5 grade ascendent in gemeni si un mercur tot pe-acolo. In rest, balacesc aceleasi oceane cu restul animalelor cuminti si introspective 😉 Astia de solstitiu oricum ie suspecti. Li s-a oprit soarele-n loc, na! ;p
A, pai daca te uiti un pic e cam asa: structura hexagonala a stupului e perfecta, fara sa fie vorba de vreun mare arhitect care sa se bage in seama, e doar instinctul, aceleasi lucratoare vor face aceeasi opera si data viitoare, daca au materia prima necesara. Deci reusita perfecta fara creieras orgolios creator, mare conducator. La fel si Arahne care tese in virtutea instinctului. Sau a talentului. E ceva naturel, din nascare. Arahne isi face treaba si o face perfect. Probabil ca ciuda zeitei e ciuda intelectului atotcuprinzator care e fentat de un simplu talent ori instinct. E tot o dilema intelect radios vs instinct jos, ca si in cazul Apollo vs Dionis. Doar ca e un instinct la care ne putem referi si ca talet. Depinde de ce luam in discutie… Constructia, tesutul e inventia intelectului, dar instinctul talent tese construieste mai abitir decat inventatorul, e o frustrare fireasca.
C.M.I. era prof pe la litere intr-o vreme… Cu toata preocuparea pentru subiect, patinez pe ce zice el acolo, nu patrunz unde bate.
Citat marmorean? Ha?
Na ca ti-am dat blogul peste cap, o s-ajungi sa-ti comentezi postarile mai mult decat sa le scrii!
LikeLike
April 2, 2010 at 12:16 |
Despre ultima parte, nu-i bai ! Şi aşa am un blog misterios, cu vreo 8 cititori cu totul. “Cu caietul în faţă”, ziceai :)))
Oricum comentariile nu fac parte din postarea iniţială şi poate nici nu se leagă de ea, hm :). Sunt alte postări.
**
Despre biata Arahne…
În albine lucrează puterea Atenei. Arahne a învăţat să ţeasă tot prin graţia Atenei. Dar Arahne a fost “nerecunoscătoare”.
Ţeserea e un mijloc de expresie. Toate mijloacele de expresie vin de la zei, pentru că tot ce apare în plus este datorat zeilor.
Dar Arahne pretinde că dintru sinea ei nu e doar ceea ce exprimă (sinele ei), ci şi mijlocul de expresie.
Dumneata scrii, dar pretinzi că ai inventat scrierea şi vorbirea ori că poţi să le re-creezi în integritatea lor ? Poate că da 🙂 , poate că nu.
Orgoliul lui Arahne ( e un cuvant cu sens mai plural decat “trufie” ) e orgoliul omului care crede că poate să re-creeze ceva dintru sine. Că poate substitui acţiunea divină.
LikeLike
April 2, 2010 at 18:35 |
P.S.
Sărbători fericite ! Cu bine, tuturor
LikeLike
April 3, 2010 at 12:09 |
Da sa traitzi! (de data asta am priceput)
Pasti cu gratie! Se ne citim cu bine.
LikeLike
April 10, 2010 at 16:23 |
Pe Arachne a judecat-o zeiţa; sentinţa nu e definitivă, dacă şi zeii Greciei au un amurg.
Eu nu o judec pe ţesătoarea transformată în păianjen. Nu-i bai, câtă vreme nu ajungem prinşi şi sugrumaţi în vreo pânză discursivă…
LikeLike
April 11, 2010 at 11:23 |
În pânza Atenei nu ai cum să te-ncurci; asta e clar.
Poate că treaba zeilor e să descurce căile pământenilor. Iar Arahne nu e o zeiţă.
LikeLike
April 11, 2010 at 15:29 |
Aha, ati continuat fara mine.
Arahne nu e un personaj (decat metaforic…), e faptura terestra. A fost paianjen de la bun inceput, iar teserea ei e fara cusur, tocmai pentru ca nu implica socoteli si cantar mental. Un paianjen tese mai bine decat un zeu, si asta in orice conditii. Asa ca incep sa privesc povestea Athena – Arahne nu ca pe o desfasurare cronologica ci oarecum simultan, daca renuntam la firul epic putem vedea ideea de care ziceam – ca intelectul suprem face spume cand vede ca o gajganie l-a luat. Dar cred ca ramanem tributari naratiunii desfasurate.
Poate ar fi un exercitiu interesant: de suspendat desfasurarile la mai multe lecturi de mituri, s-ar putea sa apara concluzii uimitoae. In fond, niciodata nu putem fi siguri de ordinea episoadelor.
Ok. Gata. :))
LikeLike