Dacă timpul ar curge invers, dimineaţa ar fi de fapt o seară ( de obicei mai luminoasă ) în care ai scuipa în ceaşcă, din când în când, nişte cafea. Dar cum ar fi reversul gustului cafelei ?
Dacă e uşor să scuipi ceva în ceaşcă ( operaţia inversă sorbirii ), mai greu e să-mi pot imagina un invers al gustului ( sau măcar al influxului nervos care merge de la papilele gustative la creier ).
Dacă timpul ar curge invers, amprenta pe care o pune lumea în tine ar fi o amprentă pe care o pui tu în lume. Percepţia ar deveni acţiune , iar acţiunea ar deveni percepţie.
Lumea concretă, dată de simţuri, s-ar inversa într-un edificiu pe care îl clădeşti chiar tu, în timpul invers.
Advertisements
February 17, 2010 at 22:19 |
Cred ca la asta s-a gandit si Einstein, cand i-a rezervat timpului doar o axa din cele patru in care ne desfasuram existenta. Cu translatarea spatialitatii ne descurcam, in fata imuabilitatii timpului suntem insa neputinciosi.
LikeLike
February 28, 2010 at 13:27 |
Cred că putem fi de acord, noi oamenii, cu o definiţie a spaţiului – ba chiar orice definiţie a spaţiului este cumva dată în nume colectiv– însă fiecare entitate cugetătoare va da o altă definiţie timpului.
LikeLike
February 28, 2010 at 18:35 |
Asta cu scuipatul cahfelei in ceasca, da, daca timpul ar curge invers. Dar timpul e doar o conventie, el nu exista, iar noi continuam sa-l probam drept adevar doar pentru ca socotim o legatura de continuitate intre fiecare moment care se intampla. Presupunand ca esti regizor si ai masa de montaj in fata, poti gasi o infinitate de alte moduri de a lega fotogramele intre ele, nu musai modelul pe care il consideram din obisnuinta – timpul. Timpul e doar un mod de a interpreta. Secventa, ritmul, pot fi alese altminteri. Pur si simplu, daca izolezi fiecare moment si-l vezi in sine, constati rece ca nu are musai legatura cu vreun alt moment. Si atunci poti sa extragi momentul din sirul temporal si sa-l asociezi altor momente, cu care poate ca rimeaza mult mai logic sau mai estetic. Uneori, un bun exercitiu e sa consideri evenimente disparate cronologic ca fiind simultane. Apar conexiuni stranii. Ca si cum timpul ar fi o piedica de siguranta…
LikeLike
February 28, 2010 at 20:54 |
“Timpul nu există” – e mereu o nesinceritate
P.S. Nu există pluralitate, nici alteritate fără timp. Dacă timpul e conţinut în ele, e altceva.
Dacă e conţinut în ele, e conţinut în partea neînţeleasă din ele.
LikeLike
March 2, 2010 at 20:31 |
Timp continut? Ce-i aia…
LikeLike
March 2, 2010 at 20:53 |
Deocamdata nu zic nimic; la bioritmul inteligentei azi sunt la minim.
LikeLike