Un mecanism al ispitei: dracu’ vrea să fii de acord cu o propoziţie falsă de-a lui. Şi ţi-o propune ca obiect , îţi face deci o meta-propunere de nerefuzat: obiectele nu se pot refuza, ele există.
Fiind tu de acord că propoziţia există, dracu’ pretinde că eşti acord şi cu faptul că propoziţia e adevărată.
Acceptând propoziţia ca obiect, musai să o şi integrezi în lumea obiectelor “asemenea” ei, cum ar fi propoziţiile adevărate. Ca şi când doar propoziţiile “adevărate” ar fi demne de a exista … spune taman dracul.
( Ajungem iar la definiţia axiomatică a dracului-amăgitor, în acest caz el forţând asemănarea unei propoziţii false cu una adevărată )
Al Phagora 
February 14, 2010 at 10:14 |
Ti-am acordat premiul de Scriitor Superior 😉
http://gabriellajoy.wordpress.com/2010/02/11/si-premiul-de-scriitor-superior-merge-la/
LikeLike
February 16, 2010 at 19:29 |
Prea complicat !
LikeLike
February 28, 2010 at 18:57 |
Meta-ispita matale te denunta: ori ai probleme cu tara in care traiesti, ori ai pierdut prea multe nopti citind Abelard, Anselm de Canterbury si Denis de Rougemont. Deh, cine poate sa recunoasca toate hologramele lui Niki Percea. Si, a propos de scuipatul cahfelei in ceasca pe sens invers, exista o hirjoana de hologramare-mistificare – procesul Jeanne d’Arc. E iin acelasi spirit.
LikeLike