[din nou şi vechi despre citire]
Când ceea ce înţelegem putem deduce din noi înşine, dar nu în mod primordial , am înţeles.
Când ceea ce înţelegem putem deduce din noi înşine în mod primordial , nu citim, ci scriem.
Când ceea ce înţelegem putem deduce din disponibil, din ceva, nu am înţeles nimic.
Dealtfel, disponibilul e în întregime iluzie.
Iluzia e cea mai frecventă , pentru că ne-am obişnuit să măsurăm cu ea timpul.
Al Phagora 
April 10, 2008 at 10:26 |
Daca nu a fost doar o amagire de proportii ( si tind sa cred ca nu a fost, deoarece si in ziua de azi primesc confirmari), “ceea ce am inteles deducand din mine insami in mod primordial” a fost o iesire la suprafata.
O comoara degajata inspre margini, inspre suprafata nivelului constient, in urma depresurizarii sufletului. O comoara din stocul de informatii primordiale, depozitat la radacina cea mai adanca a sinelui, acea radacina care abia de adapa visele nocturne cu cate o idee vaga din ceea ce detine ca seva.
Ceea ce intelegem deducand din noi, nu ca informatie, ci ca amintire primordiala, intelegem prin sediul inimii, nu al mintii. E o intelegere care se instaleaza plenar in toata fiinta, insotita de bucurie si liniste, si deci nu parcurge etapele niciunei logici.
Plesu sustine ca sunt micile revelatii cu care ingerul pazitor ne distrage atentia de la cotidianul fragmentat, inspre ansamblul a ceea ce intr-adevar este.
LikeLike
April 21, 2008 at 13:23 |
Off-topic: Am raspuns la ultimul tau comentariu. Iarasi mult, ca deh, aveam chef de vorba 😛
LikeLike