Cel acuzat, cel pe care il dorim rau si viclean , cel pe care vrem sa-l modelam dupa chipul unui diavol, luand in raspar originara modelare Divina…
Ne identificam astfel cu un alt demon, care il uraste pe demonul dupa chipul caruia vrea sa creeze. In egoismul lor suprem, demonii nu isi daruiesc propriul chip “creatiei” lor, ci fura unul de la alt demon ( de care sunt legati intru ura, vrand sa-l stapaneasca prin micimea lor fata de el ).
Al Phagora 
February 16, 2008 at 17:53 |
“Demonul” nu se suporta pe sine. In adancimi, nu isi accepta natura. Isi acopera ochii cand trece pe langa orice obiect sau entitate care ii poate reflecta imaginea. Risca un dezechilibru total daca se confrunta cu sine, fiindca isi intuieste adancimea fosei de constiinta. Isi da de lucru constant in rautate dusa la extremul meschinariei, numai ca sa isi tina mintea ocupata si ca sa isi demonstreze (niciodata cu succes) ca damnarea, pierzania incep cu celalalt.
LikeLike
February 16, 2008 at 17:58 |
P.S. Este o continua fuga si negare de sine, care se petrece pe fondul unei negre deznadejdi si depresii camuflate. Fuga eterna fara de odihna, care nu te poate scapa de sine, dar te aduce la diluarea mintilor, la destramarea constiintei, la alienare.
LikeLike