A fost cândva un om prins în stânci înalte,

fără pământ, apă ori deznădejde.

El vâna păsări

chemând cu carne şi sânge de pasăre,

inert în nemişcate capcane.


Des sorbea plutind

ficatul proaspăt al acvilei.

Visa spre nimic

în zile cu lumina albului de ochi

pe stânci cu-apăsătoare aripi.


Iar păsări mereu, mereu,

undeva, se năşteau în trupuri zburând.


Coborât-a vreodată de-acolo-

-nu ştiu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: