Pe strazile din Al Phagora umblau aceiasi oameni in lanturi; iar lanturile-i trageau, cred, spre sfarsit, cu greutatea lor orizontala. In drumul lor isi aruncau privirea spre bucurie; uneori o gaseau, alteori nu; iar alteori lanturile ii trageau prea repede. Unul, din ei, cazut in genunchi, mi-a aruncat o privire care intreba unde este libertatea.

“…Prietene”, i-am raspuns, “e greu. Tu mergi, tu stii; tu esti invatatorul si intrebarea ta ma invata.”

El a zambit. S-au mai auzit in urma lui soapte in limba de aur ascuns; unii si le aduc aminte, dar nimeni nu le poate rosti inca o data. Iar chipul nu i s-a mai zarit. Chipurile calatorilor se pierd, indreptate mereu in doua sagetari, spre moarte si speranta.

Si, cum din 2 nu putem face 1, in locul chipului ramane pentru noi o negura.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: