Importanta, insemnatatea unei fiinte umane pentru celelalte e data prin cat de puternica ii este exprimarea la diferitele nivele ale fiintarii. Cat de multe semne acceseaza; fireste, au “valoare” mai mare semnele din limbajele profunde, aproape de suflet.
Poate fi insa o exprimare fara sens. Omul pronunta cuvinte, insa nu neaparat le articuleaza in propozitii.
Ca receptori insa, articularea corecta in propozitii a cuvintelor emise de altii e dincolo de noi. Doar ca emitatori putem spune propozitii sau putem “falsa” emitand constructii fara sens. ( Exista si propozitii false, dar ele nu apartin omului; omul le gaseste doar o “justificare” intr-o constructie fara sens.)
Putem sa ne dam seama doar de importanta “cantitativa” a persoanei, nu si de cea “calitativa”.
Al Phagora 
December 22, 2007 at 00:14 |
Se intampla insa ca o persoana sa isi dea o excesiva importanta cantitativa.
Cuvintele lui apar alaturi de ale noastre ori de cate ori incercam sa rostim ceva. Si nu le putem folosi, pentru ca sunt exprimari pretins propozitionale ale altcuiva. Putem doar sa le repetam, sa le sustinem prin constructii fara sens.
Iar printr-un non-sens se poate sustine doar falsul sau non-sensul.
E o anihilare a exprimarii noastre; cel rau vrea sa exprimam totul in termenii lui.
Asa incat ne propune perpetuu aceasta limba, in continue exprimari.
LikeLike
December 31, 2007 at 12:45 |
Pretextul falsitatii nu poate fi propozitional.
Pretextul e luat dintr-o rostire adevarata. Dar din adevar nu poate rezulta fals. Pretextul, deci, nu e o propozitie. Este o “pretinsa” propozitie.
Aceasta “pretentie” e o metapropozitie falsa.
LikeLike
January 7, 2008 at 14:57 |
Orice pretext e un pretext pentru o negatie.
LikeLike