“S-a cutremurat Omul de Zăpadă şi… s-a destrămat. Pe zăpadă au rămas numai găleata, scrisoarea şi morcovul.”
Prin parc, însă, -după o lungă absenţă- l-am văzut iar pe veveriţoi; era ceva mai dezmorţit, grăbit la niscaiva treburi neştiute de către cei prea trecători.
Aşa încât, peste noapte ori în alte clipe ferite de priviri, Omul se va ridica iar în picioare.
“Şi iepurii au început să construiască Omul de Zăpadă, iar veveriţele îi ajutau: băteau zăpada cu lăbuţele şi o netezeau cu codiţele. I-au aşezat din nou găleata pe cap, i-au făcut ochii din cărbuni, iar în loc de nas i-au pus morcovul.
-Vă mulţumesc că m-aţi refăcut, a spus Omul de Zăpadă…”
(V. Suteev, “Pomul de iarnă” )
Advertisement
January 30, 2012 at 17:24 |
Cred ca-i pentru prima oara ca fac cunostinta cu un om de zapada cu vocatie mesianica…
January 31, 2012 at 00:05 |
E doar un om de zăpadă; zăpada (ca şi apa) are puterea de a îşi renaşte formele. Aş putea jura că am revăzut unii oameni de zăpadă din anii trecuţi, chiar dacă zăpada, între timp, s-a topit. Sunt un pic altfel de la un an la altul, timpul trece şi pentru ei.
Cel de aici, însă, nu era topit, ci dărâmat, năruit în propria zăpadă. O chestie foarte tristă, dar reparabilă.
January 31, 2012 at 22:15 |
Pe frigurile astea, nadajduiesc ca se simte si el mai bine…
February 1, 2012 at 01:17 |
Pe aici nu a mai nins; de fapt, iarna asta mai mult a plouat. Din oamenii de zăpadă au rămas doar urmele, papucii (cum s-a exprimat soția mea
). S-au topit, unii la ploaie, alții la soare.